
După decenii de jenă și disconfort, artistul recunoaște în cele din urmă că faptul că are cel mai comun nume din întreaga lume anglofonă (John Smith) a avut un impact profund asupra modului în care își înțelege identitatea. Combinând fragmente autobiografice cu interjecții despre încredere, îndoială de sine și starea curentă a lumii, BEING JOHN SMITH ne poartă într-o călătorie confesională care abordează dileme universale, precum și personale, revelând cât de important poate fi un nume.
Ce înseamnă să devii cineva – mai ales, cineva cu un impact enorm asupra cinemaului experimental – când numele de la naștere este sinonim cu ideea de „obișnuit”, „banal”, „fără trăsături distinctive”? Folosind stilul său inconfundabil de umor sec pe marginea unor reflecții cât se poate de profunde, John Smith realizează un film despre identitate și memorie/memorabilitate în aceeași măsură în care își „scrie”, din felurite materiale de arhivă, o autobiografie filmică,punând-o în tensiune atât cu Being John Malkovich, cât și cu alte faimoase [auto]biografii ale cinemaului) Totodată, Smith contemplează asupra propriei opere – îndeosebi asupra fundamentalului The Girl Chewing Gum, din 1976 –, asupra culturii pop și politice (vorbind, la final, despre genocidul din Gaza), a transformărilor suferite de imaginea în mișcare de-a lungul vieții sale. (Flavia Dima)

John Smith a studiat cinema în cadrul Royal College of Art, Londra. Inspirat în anii săi de formare de arta conceptuală și de filmul structural, acesta a devenit fascinat de puterea imersivă a narațiunii și a cuvântului rostit, punând, astfel, bazele unei opere diverse pe care a dezvoltat-o în ultimele cinci decenii. Adesea ancorate în viața de zi cu zi și în experiența personală, filmele lui Smith, sfidează genurile, explorând și atrăgând în mod jucăuș atenția asupra limbajului cinematografic. John Smith a realizat peste 60 de filme, lucrări video și instalații care au fost prezentate în cinematografe independente, muzee și galerii de artă din întreaga lume. Printre cele mai cunoscute filme ale sale se numără Citadel (2020), Steve Hates Fish (2015), White Hole (2014), Dad’s Stick (2012), Hotel Diaries (2001-7), Blight (1996), Slow Glass (1988-91), The Black Tower (1985-7), Om (1986) și The Girl Chewing Gum (1976).